Băncile amendate cer procese fără prezența presei, potrivit surselor

Băncile amendate cer procese fără prezența presei, potrivit surselor

Băncile sancționate de Consiliul Concurenței cu amenzi-record de 3,7 miliarde de lei au contestat în justiție sancțiunile și au cerut instanțelor ca procesele să se deruleze fără prezența presei, arată surse din domeniu pentru Libertatea.ro. „Aproape toate băncile, în frunte cu BCR, au cerut același lucru. Singura care nu a cerut așa ceva este CEC”, au arătat sursele. Cele zece bănci sancționate de instituție sunt: BCR, BRD, Banca Transilvania, ING, Raiffeisen, Eximbank, CEC, Unicredit, Intesa Sanpaolo și Libra.

Instanțele sunt chemate să decidă asupra secretizării proceselor

Informațiile vin în contextul în care Consiliul Concurenței a transmis băncilor documentul privind ancheta și baza juridică pentru amenzi, cu scopul ca acestea să își elimine datele economice confidențiale. Ulterior, Consiliul Concurenței va publica acest raport, astfel încât opinia publică să poată vedea ce au descoperit inspectorii. Până în acest moment, documentul nu a fost făcut public.

Avocatul Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, a postat, la rândul său, marți pe pagina sa de Facebook despre încercarea băncilor de a secretiza procesele. De asemenea, acuză Banca Națională a României (BNR) că a decis să facă intervenție în favoarea băncilor în procese. „Sunt în drum spre Strasbourg, la a doua sesiune plenară a PE din octombrie și aflu două lucruri iritante: (i) decizia Consiliului Concurenței de a sancționa cu amendă de 3,7 miliarde de lei băncile care au manipulat ROBOR e atacată acum de toate băncile, iar nu numai de CEC Bank. Chestia e că toate băncile au cerut ca ședințele unde se judecă cererile de suspendare să fie secrete, fără participarea publicului sau a presei; e clar că băncile se tem de fenomenul shame and blame; (ii) BNR a decis să facă intervenție în favoarea băncilor și în defavoarea Consiliului Concurenței în toate procesele; o instituție publică se pune în război judiciar cu o altă instituție publică pentru a apăra corporații private…”, a scris Piperea.

BNR susține mecanismul ROBOR, nu o bancă anume

De asemenea, acesta a mai afirmat că va depune cereri de intervenții în favoarea Consiliului Concurenței în procese, pentru 15 persoane fizice și o societate. Contactat de Libertatea.ro, Dan Suciu – purtătorul de cuvânt al BNR – a confirmat intervențiile procesuale ale instituției, dar spune că aceasta dorește să apere ROBOR-ul ca mecanism, nu o bancă anume. „Este mecansimul nostru de transmitere a politicii monetare. Nu am interventin pentru o banc sau alta, ci pentru un principiu de transmisie al politicii monetare care și-a dovedit în atâția ani efciența. Așadar, noi aparăm piața monetară și indicele care ajută la transmisia politicii monetare în economie. Intervențtia BNR nu are legatură cu utilizarea ROBOR în structurarea creditelor, aceasta a fost o decizie a Legislativului asa cum este și această inițiativă legată de utilizarea IRCC”

Muresan C